22 noiembrie 2016

H&M nail polish advent calendar Unboxing + Swatches

Bună dragilor,

  Calendarele advent sunt la mare căutare în această perioadă. Din păcate, cele mai drăguțe nu sunt disponibile și în România... Nu mi se par un concept așa wow, datorită prețurilor mult prea mari la unele. Dar anul acesta, m-am cadorisit cu unul de la H&M, pe care l-am descoperit din întâmplare pe site. Intrasem cu ideea să-mi caut ceva de îmbrăcat și după câteva click-uri, l-am zărit. 
  Brandul ne-a pus la dispoziție 3 calendare: unul din pânză, unul cu bijuterii și ultimul și cel mai important (pentru mine) calendarul cu lacuri de unghii. Acesta se găsește exclusiv online. Prețul lui este de 159 lei, dar momentan nu se mai află în stoc. Se prezintă sub forma unei cutii simple de culoare roz, cu 24 de căsuțe în care sunt așezate mini-oje de 4 ml. 


  La rugămintea câtorva fete, azi vi-l prezint. Pe spatele cutiei, sunt trecute ingredientele folosite la fiecare nuanță. Ojele nu au denumiri, doar numere. Se aplică frumos datorită pensulei late, se usucă rapid și au un luciu superb. Pe unele le-am aplicat într-un singur strat.  
  La prima vedere, mi-a lăsat o impresie foarte bună. Am apreciat diversitatea nuanțelor, care sunt fix pe placul meu. Îmi displac vreo 2-3, dar am să le folosesc cumva și pe ele. 

  
  Nu o mai lungesc cu vorba, vă las cu pozele. Pregătiți-vă să dați scroll! 


#10 este un verde foarte închis. În poză, a ieșit negru... 



  În concluzie, consider că este un calendar reușit, special conceput pentru fetele pasionate de oje. Mă declar mulțumită de achiziția făcută. Vouă vă place?



Pe curând!
M. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu