07 mai 2016

May's nails challenge - Accent nail

Bună!

  În sfârșit s-a încheiat și această săptămână! Și nu mă refer neapărat la oboseală, ci la ploaia care a pus stăpânire pe capitală. Nu știu prin alte județe cum a fost, dar în București a plouat încontinuu. Trecând peste obiceiul de a mă plânge de vreme, revin cu postarea de azi care este dedicată temei Accent nail
  Manichiura accent, reprezintă o metodă mai simplă de a purta un model. Accentul cade pe o singură unghie (pe care o putem înfrumuseța după bunul plac), în timp ce restul sunt date cu ojă. Cea mai simplă variantă, se poate obține folosind 2 lacuri de unghii în culori diferite.  
  Eu vă propun un model, cu accente florale pe inelar și roșu lucios pentru celelalte unghii.  



  Roșul-corai este de la Golden Rose Color Expert #97, iar pe unghia-accent am aplicat Essence Colour & Care #02 I care for  you. Cu greu am reușit să fac pozele, având în vedere că a fost înnorat toată săptămâna. Pe inelar, am aplicat lac matifiant și am desenat floarea cu vopsele acrilice.



  Update: Manichiura a trecut apoi printr-o "mică" transformare. Am șters roșul acela și am continuat să desenez păsări și flori. Ideea aparține Mirdinarei, o artistă din afară care realizează desene pe diferite obiecte. Mai jos, găsiți și sursa de inspirație (ouă pictate de ea). 




 Modele cu unghie-accent au pregătit și fetele din grupul TPA.

  1. Mădălina - http://misshappyandhernails.blogspot.com
  2. Oana - http://unghiutele.blogspot.ro
  3. Madalina - http://frumusetelapretmic.blogspot.ro
  4. Deyutza - http://deyutza87.blogspot.ro/
  5. Iulia Maria - http://iuliafairynails.blogspot.ro/
  6. Alina - http://alinapink.ro
  7. Mihaela - http://elasdreams.blogspot.ro/
  8. Gabi - http://paginidezisinoapte.ro/
  9. Claudia - http://claudiaschoice88.blogspot.ro/...
  10. Corina- http://na-na-nails.blogspot.ro 
  11. Violeta - https://www.instagram.com/alexandru...


Nu uitați că aștept cu drag impresiile voastre.
Pe curând!
M.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu