26 septembrie 2015

Nail Art Marathon - Waterfall nails

Bună! 

  Weekend-ul trecut am absentat nemotivat de la colaborarea Nail Art Marathon, dar de astăzi sunt din nou prezentă. Cea mai recentă temă la care am ajuns se intitulează Waterfall nails. Nu știu de ce a fost propusă ca temă de nail art, pentru că eu consider că este o tehnică mai simplă, potrivită pentru fetele care nu pictează pe unghii. Dar cum mie îmi plac provocările și manichiurile care mă pun în dificultate, am optat pentru o abordare diferită a temei Waterfall. O ocazie foarte bună să desenez la propriu o cascadă pe unghiile mele.
  Mai exact, un peisaj realizat complet doar cu vopsele acrilice, singura oja folosită fiind baza albă de la Essence - Wild white ways și lacul matifiant aplicat la final, pentru a proteja modelul. Câteva stânci, brazi și 2 cascade (toate desenate la scară foarte mică), alcătuiesc cel mai nou model. 
 
  
  Din păcate, mi-am scurtat unghiile și asta m-a pus în dificultate. Dar cu răbdare și pasiune pentru nail art, am reușit oarecum să obțin ce mi-am propus. Mai trebuie să exersez, (practice makes better) deoarece desenul putea fi realizat mult mai bine.


  Am pregătit și un al 2-lea model, la care am respectat întocmai tehnica. Baza aplicată este Essence The gel nail polish #44 - On air! Față de surioarele ei, care oferă unghiilor un aspect de gel și o rezistență îndelungată, această ojă are finish-ul ușor texturat. Mi-a plăcut foarte mult culoarea, fiind potrivită pentru toamnă. Liniile fine au fost realizate cu ajutorul vopselelor acrilice și inspirate din culorile noului sezon.



  Sâmbăta aceasta lista cu participante este mai restrânsă, dar trebuie să admirați și modelele lor:


Pe curând, beauties! 
M.

https://www.facebook.com/Miss-Happy-And-Her-Nails-135525646630927/https://plus.google.com/u/0/+MissHappyAndHerNails/postshttps://instagram.com/miss.happy.and.her.nails/https://www.youtube.com/channel/UCNP3tfVCRTqcEx0SWgZ1Kuw

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu