06 decembrie 2014

Autumn/Winter Holidays Challenge - First snow

Bună,

  Încep postarea prin a vă pune o întrebare: Când ați făcut ultima dată un om de zăpadă?  Eu recunosc, că am avut parte doar de bulgăreală și nu am mai făcut unul de câțiva ani buni. Așa că mi-a rămas doar o singură opțiune și anume să-l desenez. La asta mă pricep cât de cât mai bine și nici nu sunt nevoită să îngheț de frig.
  "First snow" este tema la care am ajuns în cadrul colaborării Autumn & Winter Holidays Challenge. Chiar dacă nu am să reușesc să postez în fiecare Sâmbătă, încerc să mă mobilizez pentru perioada următoare.
  La modelul de azi, am folosit o singură ojă: Golden Rose Color Expert #02 și vopsele acrilice. Am realizat un gradient bleu-alb, cu ajutorului unui burețel și am dat cu lac matifiant, pentru a putea desena mai bine. Ideea a fost să "imortalizez" un peisaj de iarnă, cu căsuțe înzăpezite și un om de zăpadă făcut de cei mici. În mintea mea, modelul trebuia să mai aibe și o săniuță în fundal, dar din cauza spațiului limitat am renunțat. Faptul că nu am unghiile spațioase, este o problemă pe care o întâmpin de fiecare dată când vreau să pictez pe unghii. Sunt nevoită să desenez totul la scară foarte mică și este deranjant, mai ales la modelele cu detalii. Drept dovadă, vă spun că Omul de zăpadă pictat are 12 mm înălțime. L-am măsurat! La mâna dreaptă, am pictat 3 brăduți și 2 căsuțe.



  Anul trecut pe vremea aceasta, desenam pentru prima dată un astfel de model. Profit de ocazie, să vă arăt o comparație între cel de atunci și cel de acum, ca să vedeți de unde am pornit. Menționez că poza nu am postat-o cu scopul de a mă lăuda, pentru că nu îmi place să fac asta și nici nu suport oamenii lăudăroși. Mai am multe de învățat și eu.
  Am observat că multe fete consideră că doar talentul contează. Însă cele mai importante sunt: practica, răbdarea, voința și mai ales plăcerea de a face ceva cu drag. Mai jos aveți dovada, că nu am fost înzestrată cu prea mult talent la desen. Dar în ultimul an, am exersat și diferențele se văd. 


  Înainte de a încheia postarea, vreau să vă aduc un zâmbet pe buze, pentru că vin sărbătorile și ar fi bine să lăsăm grijile deoparte. Am găsit 2 poze haioase, în care Omul de zăpadă este o victimă a iepurașului pofticios.

Bad bunny!
sursă
sursă
  Lista cu fetele înscrise săptămâna aceasta la colaborare:

  1. Oana - http://unghiutele.blogspot.ro/
  2. Ella - www.ella-beautycorner.com
  3. Andra- http://andrakat.wordpress.com
  4. Teo - http://taitzel-make-up.blogspot.ro/
  5. Mădălina - http://misshappyandhernails.blogspot.ro/
  6. Claudia - http://claudiaschoice88.blogspot.ro/
  7. Andreea - www.dittanail.blogspot.ro
  8. Gabriela - http://gabrielleboutique.blogspot.ro/
  9. Mihaela - http://elasdreams.blogspot.ro/
  10. Rita - https://addictedofbutterflies.wordpress.com/
  11. Madalina - http://frumusetelapretmic.blogspot.ro/
  12. Iulia - http://iuliafairynails.blogspot.be
  13. Iulia B. - http://iuliabeldean.blogspot.ro
  14. Deyutza - http://deyutza87.blogspot.ro/

Weekend fain să aveți!


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu