11 octombrie 2014

Alphabet nail art challenge - Letter X

Salut!

  Iată că am ajuns și la finalul acestei săptămâni. Și cum deja v-am obișnuit, urmează postarea pentru Colaborarea Alfabet. Astăzi se află în prim plan litera X. O literă destul de dificilă, având în vedere că nu sunt foarte multe cuvinte care încep cu ea și pe care să le poți picta pe unghii. Luni m-am tot gândit și răzgândit asupra sursei de inspirație. Într-un final am ales Xena. Este unul din serialele vizionate în perioada adolescenței. Abia aștept să-mi spuneți dacă și voi v-ați uitat la el. :D
  M-am limitat la a picta logo-ul serialului și anume "Xena - Warrior princess". Cu un simplu search pe Google, am găsit imaginea respectivă și am transpus-o pe unghiile mele. 


  Baza folosită la manichiura de azi este Farmec Collection - Muddy Boots. Îmi doream de ceva vreme oja aceasta și mă bucur că a ajuns și în posesia mea. Peste bază, am desenat cu vopsele acrilice discul folosit de Xena în serial. L-am pictat cu vopsea acrilică aurie și argintie de la Moyra. Din câte m-am documentat, acesta poartă denumirea de "Chakram", rolul lui fiind de a ricoșa în diferite obiecte și de a reveni la aruncător. Mai jos aveți interpretarea mea pentru postarea de azi. Nu sunt super mulțumită, dar mă bucur că am trecut de această literă complicată.
  Mi-aș fi dorit să o pictez pe Xena sau cel puțin elemente din costumul ei, ca să pot face o prezentare gen: "Xena wearing Muddy Boots" :D Dar nu am avut dispoziția necesară, datorită vremii mohorâte care mi-a dat o stare total aiurea... Bineînțeles că am "pândit" și soarele ca să pot face poze acceptabile.  


  Fetele înscrise săptămâna aceasta, le găsiți în lista de mai jos:

Weekend plăcut!
xoxo

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu