06 iunie 2014

Alphabet nail art challenge - Letter F

Salut!

  Fie că intrați din curiozitate pe blog-ul meu sau că mă urmăriți în mod constant, v-ați dat seama că Sâmbăta postez modelul pentru colaborarea Alfabet. Vedeta zilei este litera F. Recunosc că aveam prin calculator o manichiură care se potrivea pentru această literă, dar am pregătit altceva. Mă bucur nespus de mult că mi-am ascultat intuiția. V-am obișnuit cu modele vesele, așa-i? Și cel de astăzi este la fel de haios. :D 
  Pentru azi am ales F de la frog (broască). Baza aplicată, mi-a cam dat bătăi de cap, deoarece aveam nevoie de un bleu foarte deschis și am optat pentru Flormar light summer LS04. Îmi plac foarte mult ojele Flormar, dar colecția aceasta s-a dovedit a fi un eșec. Toate culorile sunt extrem de translucide... Ca să vă dați seamă ce dezamăgită am fost, țin să precizez că am aplicat 2 straturi de ojă albă și 3 din oja Flormar. :(( Bineînțeles că a făcut mici bule, dar desenul a mascat acest aspect.
  Pe degetul mijlociu, am conturat cu alb ciuperca și broscuța care stă pe ea. Pe inelar, tot cu vopsea acrilică albă, am pictat forma papurei și a nufărului. Când s-a uscat complet, am adăugat culoare și mici detalii. Pentru că broscuța nu se observa prea bine, m-am decis să o conturez cu negru. La fel am procedat și pentru petalele nufărului. Ca modelul să nu își schimbe aspectul, am dat cu un strat de lac mat. După vreo 20 minute, am revenit și cu un strat de lac obișnuit. 
  Îndrăgesc colaborarea asta foarte mult. Datorită ei pot exersa mai mult la pictat, îmi oferă posibilitatea să realizez modele diferite, unice și amuzante. :D Acum 2 ani când m-am apucat de nail art și blog, nu credeam că o să ajung la performanța să pot desena pe unghiile mele de nici 2 cm. Dar cu răbdare și cu pasiune în ceea ce faci, orice este posibil. 


  Urmează lista cu fetele înscrise la colaborare:
  1. Andreea - www.dittanail.blogspot.ro
  2. Mihaela - http://elasdreams.blogspot.ro
  3. Oana - http://unghiutele.blogspot.ro
  4. Oana - http://wanna-nails.blogspot.com
  5. Mădălina - http://misshappyandhernails.blogspot.ro
  6. Rita - http://addictedofbutterflies.wordpress.com
  7. Andrea - http://andicolouryourlife.blogspot.ro
  8. Andra - http://andrakat.wordpress.com
 Pe curând!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu