01 mai 2014

Swatch & review MIYO Perfume Tropicana

Bună fetelor,

   De curând m-am înscris în campania "Beauty Bloggers Program" lansată de magazinul online Magiq. Surpriza a venit la o zi după ce am trimis mesajul. Am fost contactată prin e-mail, de o reprezentantă care mă informa că mi se oferă oportunitatea să testez 2 produse, din cele oferite spre testare. Dacă aveți un blog de beauty, puteți și voi să vă înscrieți în această campanie, accesând link-ul de aici.
  În trecut am comandat de 2 ori și am fost încântată de modul de prezentare al site-ului, de gama variată de produse și mai ales de promptitudinea celor care se ocupă de comenzi. Dar să revenim la postarea de azi. 
  Una din ojele primite spre testare, este MIYO Perfume Drops Tropicana. Un lac de unghii parfumat (este și primul pe care îl dețin de acest gen), într-o nuanță liniștită de bleu cu irizații roz, vizibile la soare. Oja are o textură lejeră, fiind depozitată într-o sticluță de 8 ml. Pensula este normală, subțire ceea ce face aplicarea ușoară. Nu lasă dungi inestetice și nici nu face bule. Pentru poze, am aplicat-o în 3 straturi, fiind ușor translucidă doar în 2. Eu am vrut să obțin o culoare mai intensă. Surpriza a fost să constat parfumul dulceag, persistent atât în sticluță, dar și pe unghii. Timpul de uscare este unul decent, singurul aspect de care trebuie să se țină cont, este că trebuie lăsată să se usuce între straturi. Inițial, am vrut să las oja simplă, dar până la urmă m-am răzgândit și am desenat un mozaic în degrade din triunghiuri.  


   Pentru a fi la curent cu noutățile, vă invit să dați like paginii Magiq cosmetics și să vizitați magazinul online Magiq.ro. Compania este importator direct pentru toate mărcile disponibile pe site: Pierre Rene, MIYO și HEAN. Acestea sunt originale din Polonia, o țară cu tradiție în industria produselor cosmetice. 

Voi ați încercat vreun produs de la aceste brand-uri? 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu