03 februarie 2014

Snowflakes & China Glaze - Prism

Hei!

  Astăzi vreau să vă arăt o ojă nouă, achiziționată de pe Beauty In The Bottle. Este vorba despre China Glaze - Prism. Ea face parte din colecția Prismatic, lansată în primăvara lui 2012. A ajuns cam târziu în posesia mea, dar mă bucur că în sfârșit o am. Mi-am propus, să prezint ojele cumpărate în ultima perioadă, pentru că s-au adunat și este și păcat să nu vi le arăt. 
  Oja de astăzi este texturată și se potrivește cu anotimpul în care ne aflăm. Este formată din sclipici dens lila, în care stau fixate particule medii de glitter multicolor. Au fost necesare 2 straturi și chiar dacă are în compoziție mult glitter, aplicarea s-a realizat fără niciun fel de problemă. S-a uscat complet în câteva minute, căpătând finish grunjos, specific ojelor de acest gen. Ca să nu mă chinui prea mult cu îndepărtarea ei, pe 2 degete de la fiecare mână, am aplicat Golden Rose Rich Color #47 și am desenat fulgi.


 Pupici și o săptămână cât mai ușoară vă doresc!


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu