25 ianuarie 2014

T.P.A Group Challenge - Ikat nails

Hey!

  Tema cu nr. 19 din cadrul colaborării T.P.A este aici! Pentru astăzi, am avut misiunea de a realiza un model "Ikat nails". Dacă nu știați semnificația acestui cuvânt, o să aflați de la mine.
  Provine din limba indoneziană și înseamnă "a îmbina". Ikat este un imprimeu, ce presupune îmbinarea mai multor bucăți de materiale, cu imprimeuri încărcate. Toate acestea, le-am aflat cu ocazia provocării de azi. În trecut, am mai pregătit manichiuri cu această sursă de inspirație, dar atunci nu știam atâtea informații. Să revenim la modelul propus de mine pentru temă. 
  Vă spun din start, că nu am respectat-o întocmai. :D Asta pentru că, am vrut să încerc și altceva. Mă refer la faptul că nu am mai realizat acele romburi specifice, care se găsesc în imprimeu. Am apelat doar la un model zig-zag sau Chevron. Zilele trecute, eram în căutarea unei surse de inspirație și întâmplător am dat peste o imagine care mi-a plăcut foarte mult și era denumită "Ikat chevron painting". 
  Modelul a fost realizat în totalitate din culori acrilice, singura excepție fiind auriul de la Golden Rose Nail Art. Am aplicat ojă albă ca bază și lac matifiant de la Flormar. Apoi am desenat modelul zig-zag și la final, am dat un al 2-lea strat de lac matifiant.




Mai jos, am publicat lista fetelor care iau parte la provocarea de azi:
  1. Mihaela (Ela's Dreams) - http://elasdreams.blogspot.ro/
  2. Oana - http://wanna-nails.blogspot.com/
  3. Ad - http://walkwithad.wordpress.com/
  4. Oana-http://unghiutele.blogspot.ro/
  5. Rita - http://addictedofbutterflies.wordpress.com/
  6. Iulia - http://iuliabeldean.blogspot.ro/
  7. Ana Maria - http://unghiutelemele.blogspot.ro/
  8. Mihaela - http://lacquerbuzz.com 
Weekend plăcut!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu