07 decembrie 2013

T.P.A. Group Challenge - Nautical nails

Bună!

   Nu știu ce introducere să mai fac, pentru că deja v-ati obișnuit ca în fiecare sâmbătă să public o nouă postare. Au trecut 3 luni și jumătate de când s-a dat startul colaborării "The Polish Addict Group Challenge". Astăzi a venit rândul temei "Nautical nails". Personal, mi se pare puțin amuzant, să realizăm aceste teme, care nu au nicio legătură cu venirea Crăciunului. :D 
  Sper să mă scuzați, că am decis să particip de această dată, cu modelul realizat pe margaretă. Dar mi-am scurtat unghiuțele și le-am lăsat libere câteva zile, deoarece mi se exfoliau...  :( Ca să mă "revanșez" față de voi (cititoarele mele), am realizat 2 manichiuri de inspirație marinărească. 
  Primul model, mă reprezintă în totalitate și sper ca la un moment dat să-l realizez și pe unghiile mele. Am folosit diferite oje, culori acrilice și accesorii sub formă de capse rotunde. Cu ocazia acestei teme, mi-am adus aminte și de bărcuțele de hârtie pe care le confecționam în copilărie. Nu îmi vine să cred că nu am uitat cum se fac. :)) A fost ceva instinctiv, de moment. Întotdeauna mi-au plăcut lucrurile confecționate manual, cu grijă și atenție la detalii. Bărcuța a fost realizată din coală colorată (uitată prin sertare), o scobitoare și lipici PVA (utilizat la îndepărtarea glitter-ului de pe unghii.) :D
  Pentru al 2-lea model, am folosit nuanțe mai închise, culori acrilice, capse rotunde, benzi subțiri pentru unghii și folie albastră. 

1.

2.

  Sunt curioasă să îmi spuneți care dintre cele 2 modele, este pe placul vostru? Am luat parte la tema de azi, alături de alte blogerițe talentate în arta unghiuțelor pictate:
  1. Georgiana - http://rainbowsinajar.blogspot.ro
  2. Oana - http://wanna-nails.blogspot.com
  3. Rita - http://addictedofbutterflies.wordpress.com
  4. Iulia - http://iuliabeldean.blogspot.ro
  Vă doresc un weekend minunat și vă mulțumesc de vizită! 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu